Între 11 iulie – 29 august 2018
Festivalul Internațional „Vară Magică”, aflat în acest an la a șaptea ediție, va celebra, prin concertele ce vor avea loc pe scena Ateneului Român, Centenarul Marii Uniri a României.
În onoarea Centenarului, orchestrele care vor urca pe scena Ateneului Român, vor avea, simbolic, câte o sută de membri. Stagiunea va avea 12 concerte magice, iar deschiderea va fi făcută printr-un eveniment inedit și magnific – „Violoncellissimo 100” – sub bagheta maestrului Cristian Mandeal, susținut de cei mai buni violonceliști români, reunind școlile de violoncel din capitalele provinciilor istorice, marcând astfel Marea Unire.
festivalul internațional
“Vară Magică”
este unul dintre evenimentele culturale estivale marcante ale Europei și una dintre puținele manifestări de acest gen care aduce în prim-plan capitala României. De la debutul său, proiectul a adunat peste o sută de concerte, de calitatea cărora s-au bucurat mai mult de 80.000 de spectatori, sute de mii de ascultători ai programelor radio și telespectatori care au urmărit transmisiunile în direct și înregistrările acestor clipe de înaltă ținută artistică.
Stagiunea Vară Magică, una dintre puținele manifestări de acest fel din Europa, a avut, de la debutul său din 2010, peste 90 de concerte, reușind astfel să se impună drept unul dintre evenimentele emblematice ale Capitalei.