Simfonia nr. 4, supranumită Romantica chiar de către autorul ei, compozitorul austriac Anton Bruckner, a fost dedicată prințului Constantin Hohenlohe-Schillingürst. Este prima simfonie a acestuia care se bucură de un semnificativ succes de public și rămâne una dintre cele mai frecvent interpretate lucrări ale sale.
Prințul căreia i-a fost făcută această dedicație a fost o figură importantă a epocii. În 1859 s-a căsătorit cu prințesa Marie Sayn-Wittgenstein, care își petrecuse tinerețea la Weimar, în anturajul lui Franz Liszt și în cercul poeților șii artiștilor. La Viena, cuplul a devenit promotor al vieții artistice, la reședința lor, palatal Dobner-Dobenau. Bruckner nu a fost singurul compozitor care dedicase o lucrare prințului. El a avut un precursor în persoana lui Johann Strauss fiul care, în 1868, dedicase aceluiași aristocrat, curator de onoare al Academiei de Arte Frumoase și al Muzeului Austriac de Artă și Industrie, celebrul vals “Povestiri din pădurea vieneză”.
Simfonia nr. 4 din E-flat Major (WAB 104), scrisă în 1874 și revizuită de mai multe ori, până în 1888, are patru măsuri. Bruckner, care a scris lucrarea pentru a-și arăta dragostea pentru natură, a dat mai multe indicii despre ce dorește de la fiecare dintre cele patru părți, pornind de la anunțarea începutului unei noi zile din turnul primăriei, cu un sunet de corn,apoi rugăciunea, serenade și sunetele unei scene de vânătoare. În orașul medieval, ivirea zorilor sunt anunțate din turnuri. Porțile se deschid și o ceată de cavaleri, pe cai mândri, pornesc în galop spre pădure, învăluiți de magia naturii și de cântecul păsărilor, detalia muzicologul Theodor Helm, pentru a întregi scenele aproape vizuale ale simfoniei.
Bruckner, compozitorul și organistul austriac pe care Franz Liszt îl va numi “Menestrelul Domnului”, a dăruit
umanității unsprezece simfonii. Prima, Simfonia de studi în F minor, în 1863, iar ultima, Simfonia neterminată nr. 9 în Do Minor, în 1893-1896. Cu excepția Simfoniei Romantice, niciuna dintre celelalte nu a fost supranumită în vreun fel de Bruckner.
“Dacă există în muzică un aspect uman, unul național și altul universal, nu întâlnim lniciun alt creator la care aceste trei elemente să fie reunite cu atâta plenitudine ca la Anton Bruckner…El cuprinde și unește, într-o sigură imagine, pământescul cu divinul, temporarul cu eternul, cântecul pădurilor și al câmpiilor cu cel al ursitei omului, în esența sa cea mai elevată, cea mai definitivă”, scria Lichael Lancelot într-o monografie publicată în 1964.
Ca și în cazul Simfoniei nr. 4, de multe ori, lucrările lui Bruckner sunt urmate de literele WAB. Aceasta este o prescurtare de la Werkverzeichnis Anton Bruckner, un catalog al lucrărilor compozitorului, editat de Renate Grasberger în 1977. Lucrările sunt numerotate de la 1 la 149, printre care și lucrările orchestrale WAB 96-109, care cuprind și Uvertura în sol minor.