MEZZOSOPRANA GERHILD ROMBERGER: CÂND MI S-A PERMIS SĂ CÂNT PENTRU PRIMA DATĂ MAHLER, AM VĂRSAT LACRIMI DE BUCURIE

Solista Gerhild Romberger, una din marile voci ale muzicii germane culte actuale, este, fără niciun dubiu, menită din copilărie să încânte suflete cu vocea ei de mezzosoprană şi  contralto.

Celebra cântăreaţă, care va urca pe scena Ateneului Român împreună cu Orchestra Naţională de Tineret a Germaniei, marți 31 iulie 2018, s-a născut într-o familie de muzicieni profesionişti, cu cinci copii şi a avut, de la o vârstă fragedă, o afinitate pentru cântec. De acasă a pornit totul. A urmat studiul pedagogiei muzicale şi apoi al celui pentru voce.

Repertoriul său, extrem de extins, cuprinde toate părțile principale contralto și mezzosoprane din muzica de oratoriu și de concert, din perioada barocului în cea clasică şi romantică, apoi din cea a secolului XX.

Printre preferaţii ei se numără Gustav Mahler. “Când mi-a fost permis să cânt pentru prima oară pe Mahler, am vărsat lacrimi de bucurie”, declara Gerhild. „Ca studentă, am cântat petru prima dată «Cântecele unui călător» – la acel moment aveam 23 de ani – și m-am îndrăgostit imediat de această muzică. După aceea, am învățat și am cântat tot ce era compus de Mahler şi se potrivea pentru vocea mea. Cu toate acestea, am interpretat pentru prima dată «Kindertotenlieder» când aveam 34 de ani. Nu am îndrăznit să fac asta înainte, deoarece acestea sunt niște piese cu totul speciale”, a adăugat ea.

Într-un interviu pentru Kulturfino, Gerhild recunoaşte că piesa ei preferată este „Cântarea pământului” al lui Mahler.

Momentele importante din cariera sa au fost, în ultimii ani, concertele cu Manfred Honeck, care a invitat-o ​​să interpreteze, printre alte lucrări, simfoniile lui Mahler, “Missa solemnis” de Beethoven și “Grosse Messe” de Walter Braunfels. De asemenea, a interpretat, cu Filarmonica din Berlin, sub Gustavo Dudamel, Filarmonica din Los Angeles, sub Herbert Blomstedt și Leipzig Gewandhausorchester, cu Riccardo Chailly. Mai mult, ea a interpretat, cu Orchestra Simfonică din Viena și Bamberg (în cadrul lui Daniel Harding), La Scala (sub Franz Welser-Möst) și cu Orchestra Simfonică Radio din Bavaria (sub Thomas Hengelbrock și Bernard Haitink).

“Talentul meu a fost recunoscut devreme şi încurajat, însă fără constrângere. Atunci a început bucuria profesiei mele actuale. De asemenea, doi dintre cei trei copii ai mei au decis să cânte, tot fără constrângere…Întotdeauna am încercat să aduc profesia în armonie cu familia. Harul este, în acelaşi timp, o obligaţie şi copiii mei au înţeles acest lucru.  De aceea, sunt foarte mândră de ei”, crede marea cântăreaţă germane a zilelor noastre.

Lasă un răspuns