Leonard Bernstein (1918-1990) a fost una dintre acele persoane enciclopedice pe care natura l-a înzestrat cu geniu, charismă, talent pedagogic și simț filantropic ieșit din comun.
Provenit dintr-o familie emigrată din Ucraina, Bernstein este primul dirijor american de renume mondial, pianist, compozitor, și unul dintre cei mai prestigioși și de succes muzicieni din istoria Statelor Unite ale Americii.
Muzica sa are influențe ale lui Gustav Mahler, Aaron Copland, Charles Ives, William Schuman, Benjamin Britten și George Gershwin. El aduce, însă, în muzica de film spiritul sonorităților urbane ale marilor orașe americane. Creațiile sale orchestrale au făcut de multe ori înconjurul lumii în musicaluri de pe scene celebre sau în filme cum ar fi “Pe fundul apei” (1954), “West Side Story” (1957), “Candide”, “Wonderful Town” sau “On the Town”.
Bernstein a compus muzică de aproape toate genurile, de la cea de cameră, pentru operă, balet, până la musicaluri, dintre care “West Side Story” ajunge să fie unul dintre cele mai importante evergreen-uri ale omenirii.
Dincolo de compoziții, Leonard Bernstein este cunoscut și a rămas în memoria publicului mai ales pentru prodigioasa sa activitate dirijorală în lumea întreagă. A condus unele din marile orchestre ale lumii și și-a dedicat o bună parte din activitate Filarmonicii din New York. Bernstein a fost primul dirijor care a susținut o serie de cursuri de televiziune cu privire la muzica clasică, începând cu anul 1954 și continuând până la moartea sa.
“On the Town” este un musical bazat pe ideea din 1944 a lui Jerome Robbins, pentru celebrul său balet Fancy Free, pus pe muzica lui Berstein. Musicalul are mai multe melodii populare și clasice, printre care “New York”, „New York”, „Lonley Town”, ”I Can Cook Too” (pentru are Bernstein a scris și versurile) și „Some Other Time”. Povestea se referă la trei marinari americani aflați pentru 24 de ore în concediu la New York, în timpul războiului din 1944. Fiecare dintre ei se întâlnește cu o femeie și, de aici, începe povestea spectacolului.
„On the Town” este produs pentru prima dată pe Broadway, spectacolul bucurându-se de cronici senzaționale.