COMPOZITORUL HERBERT WILLI ȘI CONCERTUL SĂU PENTRU CORN ȘI ORCHESTRĂ “AEON”, ÎN PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA

Compozitorul austriac Hebert Willi, unul dintre cei mai buni compozitori contemporani europeni vine la București unde, în premieră românească, în cadrul Festivalului Internațional Vară Magică, îi va fi interpretat Concertul său pentru corn și orchestră “Aeon”, parte a unuia dintre cele mai frumoase cicluri de concerte, în care celebrează splendorile naturii montane din Montafon.

Wiener Jeunesse Orchester  va cânta această piesă sub bagheta lui Herbert Bock. Excepţională este prezenţa fenomenalului Felix Dervaux, unul dintre cei mai buni artişti din lume care cântă la acest instrument.

Creaţia lui Herbert Willi, născut în 1956 în localitatea austriacă Bludenz –Voralberg, include opere, opere orchestrale şi muzică de cameră pentru diferite ansambluri şi lucrări solo.

Ciclul Montafon, compus din patru părţi: “Eirene” – Concertul pentru trompetă şi (2001),” Ego eimi” – Concertul pentru fluier, oboi şi orchestră (2002-2003), Concertul pentru clarinet şi orchestră (2005-2006) şi „Aeon” – Concertul pentru corn şi orchestă (2007).

Ciclul de concerte este inspirat şi numit după peisajul montan din Volarlberg, unde trăieşte compozitorul.

Operele lui Herbert Willi au fost interpretate de orchestre şi ansambluri celebre din întreaga  lume. Muzicianul a fost timp de trei ani bursier al statului austriac pentru compozitori şi beneficiar al bursei Rolf Lieberman. El a primit premiul pentru tineri compozitori al Fundaţiei Ernst von Siemens. Lucrările sale au fost prezentate în lumea întreagă, incluzând Carnegie Hall (New York), Suntory Hall (Tokyo), Royal Albert Hall (Londra), Vienna Musikverein și Konzerthaus, Großes Festspielhaus (Salzburg), Zurich Opera House și Berlin Philharmonie.

A lucrat cu orchestre ca Vienna Philharmonic, Berlin Philharmonic, Cleveland Orchestra, Philadelphia Orchestra, Pittsburgh Symphony Orchestra, și New Japan Philharmonic Orchestra sub bagheta dirijorilor Claudio Abbado, Riccardo Muti, Seiji Ozawa, Christoph von Dohnányi, Manfred Honeck și Gustavo Dudamel.

Willi, localnicul din St. Anton im Montafon, consideră procesul de compoziție ca transcriere a percepțiilor interioare provenite din imagini ale naturii, ale viziunilor și experiențelor structurale în forma muzicală. Compozitorul funcționează ca un călător care simte sunetul iscat din tăcere și își folosește abilitățile tehnice pentru a captura aceste sunete şi a le transpune în formă muzicală, făcându-le tangibile pentru ascultător.

 

Lasă un comentariu