Dmitri Șostakovici, a cărei Simfonie nr. 5 va fi interpretată de Orchestra Română de Tineret, sub bagheta maestrului Cristian Mandeal, în al zecelea concert al Festivalului Internațional “Vară Magică”, intitulat “Călătorii romantice și moderne”, este considerat drept cel mai important produs muzical al Revoluției ruse, cu o viață trăită la extreme.
8 august – „Călătorii romantice și moderne” – Orchestra Română de Tineret, dirijor Cristian Mandeal
La nouă ani începe să studieze muzica cu mama sa, absolventă a Conservatorului din Sankt Petersburg. La rândul său, urmează cursurile acestei instituții, timp în care scrie primele două lucrări Dansuri fantastice și Simfonia nr. 1. După terminarea cursurilor, rămâne ca stagiar la clasa de compoziție, astfel începând cariera sa pedagogică pe care o va urma întreaga viață.
După al doilea război mondial, Dmitri Șostakovici este trimis ca ambasador cultural al URSS în Statele Unite și în alte țări. Din Rusia sovietică nu a ieşit însă decât rareori, activitatea sa publică fiind comentată fără cruţare de anumiţi observatori occidentali.
Revenind la creație, după Simfonia nr. 1, au urmat o serie de lucrări care au întărit prima impresie. A scris opera satirică Nașul, după povestirea lui Gogol, iar într-unul din interludiile operei, a introdus o porţiune de orchestră de percuţie. Şostakovici a demonstrat, astfel, că poate fi la fel de modern ca oricare dintre colegii săi din Occident.
În 1930, a compus baletul Vârsta de aur, a cărui polcă a devenit vestită la vremea respectivă.
Dmitri Șostakovici a compus şi simfonii inspirate din evenimentele istorice de dată recentă: Octombrie, 1 Mai. În anul 1932, a terminat opera Lady Mackbeth din Mţensk (după Nikolai Leskov), intitulată Katerina Izmailova, un fel de verism rus (n.r – curent realist literar și muzical care abordează teme realiste) bazat pe crimă şi adulter. Lucrarea îi va aduce mari necazuri, căci Rusia de la acea dată nu a apreciat nici moralitatea şi nici limbajul muzical al operei. În urma primei reprezentaţii a acestei opere, compozitorul este numit “duşman al poporului”, iar, la propunerea lui Stalin, opera a fost interzisă și nu a mai fost interpretată în URSS până în 1962. În tot acest răstimp, însă, era reprezentată pe scenele din Stockholm, Praga, Londra, Zürich, Copenhaga etc.
8 august – „Călătorii romantice și moderne” – Orchestra Română de Tineret, dirijor Cristian Mandeal
Se reabilitează abia în 1937, cu Simfonia a 5-a, după care au urmat Cvintetul cu pian (1940) şi Simfonia a 7-a (1941), pentru ultimele două primind şi două premii “Stalin”. În 1945, scrie o nouă Simfonie, pentru care din nou este atacat. În pofida strădaniilor sale, era un compozitor distrus. A fost reconsacrat cu Cântarea pădurilor (1949), dar a fost din nou pus la index în 1962, când a compus Simfonia a 13-a. După unele modificări aduse textelor, această simfonie a putut fi interpretată, iar compozitorul a început să creeze mai liber. Cu toate acestea, nu a mai scris niciodată cu avântul, scânteia şi vigoarea modernă pe care le demonstrase în Simfonia I. A început, în schimb, să compună o muzică “sigură”, repetând formulele vechi, imitând manierismul lui Serghei Prokofiev. Abia spre sfârşitul vieţii a îndrăznit să-i nesocotescă pe mai marii muzicii sovietice şi să aştearnă pe hârtie genul de muzică pe care dorea să-l scrie.
Simfonist prin excelenţă, dotat cu un remarcabil simţ dramaturgic, Şostakovici este un muzician complex, a cărui inspiraţie vine din realitatea imediată, pe care o trăieşte şi o interpretează profund, redând apoi sonor gândurile şi sentimentele sale, într-o comunicare emoţională care îmbracă forme grandioase de exprimare filosofică.
A devenit Artist al poporului din URSS (1954), Erou al Muncii Socialiste (1966). Laureat al Premiului de Stat al URSS (1941, 1942, 1946, 1950, 1952, 1968), şi al celui RFSSR (1974), Premiul Sibelius, Premiul Internaţional al Păcii (1954). A fost membru de onoare al unor academii şi universităţi din diferite ţări ale lumii.