BEETHOVEN ȘI SUNETELE DESTINULUI

Concertul “Sunetele destinului”, susținut de pianistul Constantin Sandu, violonistul Rafael Butaru și violoncelistului Răzvan Suma, este un dar neprețuit făcut publicului care va asculta trei dintre capodoperele lui Ludwig van Beethoven: celebra “Sonată pentru pian op. 13 (Patetica)”, “Sonata pentru vioară și pian op. 30 nr. 2”și „Trio pentru pian, vioară și violoncel op. 1 nr. 3”.

1 august – „Sunetele destinului”- Constantin Sandu – pian, Rafael Butaru  – vioară, Răzvan Suma – violoncel.

“Ei bine, dacă vrei, îți spun că, după părerea mea, se va găsi întotdeauna în operele dumitale ceva, n-aș spune bizar, ci neașteptat, neobișnuit. Firește, pretutindeni, lucruri frumoase, chiar admirabile. Dar ici și colo, câte ceva straniu, întunecat, pentru că dumneata însuți ești cam sumbru… și straniu, iar stilul muzicianului este întotdeauna omul”, îi spunea compozitorul Joseph Haydn lui Beethoven la prima sa întâlnire cu acesta.

Mai multe lucrări în Do minor, și nu vorbim aici doar de Simfonia a V-a, cunoscută drept Simfonia destinului, au devenit sinonime cu tema destinului și vor da o linie nouă întregii gândiri muzicale postbeethoveniene. În sonatele sale pentru pian, 32 la număr, compuse de-a lungul vieții, se oglindește evoluția omului și artistului de geniu. Ele sunt o autobiografie sonoră.

1 august – „Sunetele destinului”- Constantin Sandu – pian, Rafael Butaru  – vioară, Răzvan Suma – violoncel.

Appasionata, Patetica sau Sonata lunii au atins o recunoaștere inimaginabilă. În numărul din 19 februarie 1800 al Allgemeine musikalishe Zeitung, erau enumerate meritele Sonatei pentru pian op. 13: “Nu în zadar această sonată, atât de bine scrisă, este denumită „Patetică”, deoarece ea are, într-adevăr, un caracter pasionat bine determinat. O nobilă melancolie se anunţă de la început în acel Grave de mare efect cu care se deschide sonata, întrerupt de un Allegro plin de foc, ce desfăşoară mişcarea impetuoasă a unui impuls inte­rior de mare gravitate. În Adagio, care are o frumoasă melodie, atmosfera este plină de linişte şi împăcare, fiind însă din nou întreruptă de vioiciunea Rondo-ului, astfel că sentimentul general al sonatei se dezvoltă logic şi îi asigură o unitate şi o viaţă intimă, prin consecinţă o valoare estetică veritabilă”.

Ceea ce individualizează Patetica în ansamblul creaţiei beethoveniene este un caracter dramatic ce pare că „vrea să depăşească limitele scrierii instrumentale, trecînd în domeniul teatrului muzical : ideile apar ca adevărate personaje, ce se înfruntă în dialoguri pătimaşe. După părerea lui Romain Rolland, prezenţa elementelor dramatico-teatrale din această lucrare este confirmată de înrudirea stilului şi expresivităţii nu numai cu muzica scrisă de Beethoven pentru scenă, ci chiar cu creaţia unui alt ilustru reprezentant al tragediei muzicale, Gluc’k, în a cărui operă Orfeu se pot numi unele episoade ce şi-ar afla un corespondent muzical în primul Allegro din sonata Patetica, însăşi reacţia publicului faţă de lucrare a avut la vremea apariţiei ei, un caracter aparte.

1 august – „Sunetele destinului”- Constantin Sandu – pian, Rafael Butaru  – vioară, Răzvan Suma – violoncel.

Lasă un răspuns