Preludiu la unison a lui George Enescu, dar și Suita orchestrală nr. 1 în Do major, Op. 9, din care face parte, reprezintă o pagină unică în literatura simfonică mondială, o renunțare la romantismul târziu în favoarea unei linii noi, inovative, care valorifică genial folclorul românesc.
Până acum, nici o lucrare nu mai fusese construită, integral, la unison. O întreagă orchestra de coarde face acest lucru, ca și cum ar fi o singură vioară.
Preludiu la unison în Festivalul Vară Magică
Suita, una ditre cele mai cunoscute lucrări ale marelui compozitor, va fi interpretată pe scena Ateneului Român, de Orchestra Națională de Tineret a Portugaliei, dirijată de cofondatorul acesteia, dirijorul Pedro Carneiro. În 1903, deci cu 116 ani în urmă, sub bagheta lui Enescu, pe acceși scenă avea loc prima audiție a Suitei dedicate lui Camille Saint- Saëns. Cu ceva timp în urmă, interpretând Concertul nr. 3 al compozitorului francez, Enescu obținuse premiul I la absolvirea clasei de vioară a Conservatorului din Paris.
Suita enesciană este un manifest, o probă de curaj artistic al tânărului de 21 de ani, în timpuri dominate de armoniile sofisticate ale expresioniștilor francezi. Alături de lucrări precum Preludiu la După-amiaza unui faun de Claude Debussy sau Bolero de Morice Ravel, George Enescu este un vizionar care trimite spre noi stiluri și direcții muzicale.
Preludiu la unison a lui George Enescu – inovație
Inovaţia tânărului Enescu a constat în construcția unei lucrări pentru orchestra în care prima parte are o singură linie melodică, fără acompaniament, ceea ce este definit în muzică prin termenul “unison”. Partea I a Suitei s-a numit, ca atare, Preludiu la unison.
Preludiu la unison – critici
Ascesiunea pariziană a lui Enescu avea să fie însoțită, în unele cazuri, de jigniri și cuvinte nemeritate. „În 1903, am scris o Suită pentru orchestră pe care, dintr-un sentiment de elementară recunoștință, am dedicat-o lui Saint-Saëns. Suita aceasta cuprinde în special un Preluidiu la unison, de o scriitură destul de ciudată și pe care Kodàly l-a dat vreme îndelungată elevilor săi, ca exemplu de monodie. Finalul, o tarantelă capricioasă, era, după părerea mea, destul de reușit. Lucrarea a fost dirijată în 1904 de Pierné. Doamne! Câte insulte! Părerea lui Georges Vanor a fost exprimată pe scurt: <<Drăguță, dă un pol țiganului ! >>. De mult nu mi se mai spusese țigan; în schimb, putea să mi se dea polul drept compensație…”, își amintea Maestrul.
Enescu făcea, despre sine, o declarație pe cât de emoționantă, pe atât de realistă: „În lumea muzicii eu sunt cinci într-unul: compozitor, dirijor, violonist, pianist și profesor. Cel mai mult prețuiesc darul de a compune muzica și nici un muritor nu poate poseda o fericire mai mare…”
PROGRAMUL FESTIVALULUI ➡️ http://bit.ly/2vw2exb
BILETE și Abonamente ➡️ http://bit.ly/BILETEFVM19