Rebekka Hartmann

Rebekka Hartmann

Născută în Munchen în 1981, Rebekka Hartmann a început să cânte la vioară când avea doar cinci ani. Şi-a continuat studiile în Munchen, cu profesorul Andreas Reiner şi în Los Angeles, cu Alice Schoenfeld. A susţinut masterclass-uri internaţionale cu Rainer Kussmaul şi colaborări cu Josef Kroner, Christoph Schlüren şi Rony Rogoff. A câştigat premii naționale și internaţionale, precum Concursul Internaţional de Vioară “Henri Marteau” (Lichtemberg -Franţa, 2005), “Pacem in Terris” (Bayreuth-Germania, 2004) şi Bursa “Jascha Heifetz” (USA, 2002). Activitatea sa internațională a adus-o pe aceeași scenă cu dirijori precum Christoph Esechenbach, Justus Frantz, Salvador Mas Conde, Esa Pekka Salonen, Jukka Pekka Saraste sau Enoch zu Guttemberg.

Rebekka a susținut spectacole solo în țări precum Elveția, Marea Britanie, Austria, Statele Unite ale Americii sau state din Asia. Ea participă, de asemenea, la festivaluri de renume cum ar fi Festivalul de Muzică Schleswig-Holstein și Weilburger Schlosskonzerte și cântă cu ansambluri precum Orchestra Simfonică Bamberg, Orchestra Simfonică din Aachen, Orchestra de Cameră din Württemberg Heilbronn și Orchestra de Cameră Germană. În mai multe rânduri a colaborat cu Orchestra Klangverwaltung/München.

Repertoriul său cuprinde un spectru larg, de la muzica barocă până la cea contemporană și interpretarea de compoziții noi, unele constituind premiere mondiale, cum ar fi lucrările pentru vioară solo de Håkan Larsson și Anders Eliasson. În 2006, casa de discuri “Farao Classics” i-a lansat CD-ul de debut, cu lucrări solo ale lui Johann Sebastian Bach, Paul Hindemith și Bernd Alois Zimmermann.

În 2012, Rebekka Hartmann a primit ECHO Classic-Prize la categorie “Cea mai bună înregistrare solo a anului” pentru CD-ul “Birth of the Violin“ (2011, Solo Musica). Artista a mai înregistrat la un nivel excepțional, lucrări baroce ale compozitorilor germani, italieni și francezi. De mai mulți ani, interpretează muzică de cameră împreună cu pianista Margarita Oganesjan. Duo-ul Hartmann-Oganesjan concertează în întreaga lume. În aprilie 2015, „Farao Classic” a lansat CD-ul „Views from Ararat„ conținând lucrări în care cele două artiste combină lucrări ale compozitorilor armeni și turci. Conceptul artistic face din acest album o puternică declarație muzicală privind conflictul politic înghețat de la poalele muntelui biblic. În același an, “Musiques Suisses” în colaborare cu Radio Schweizer a lansatu un album care cuprinde lucrări ale lui Paul Juon pentru două viori și pian. Ultimul său CD, realizat împreună cu dirijorul și violonistul Lavard Skou Larsen și soliști de cameră din Salzburg, alcătuit din concerte de vioară de Giuseppe Tartini, Joseph Haydn și Feliz Mendelssohn-Bartholdy, a fost lansat de Solo Musica în septembrie 2018.

Rebekka Hartmann cântă cu o vioară făcută de celebrul lutier italian Antonio Stradivarius în 1675.