Romanian Sinfonietta Orchestra

Romanian Sinfonietta Orchestra

Orchestra Romanian Sinfonietta a debutat în anul 2010 în cadrul Festivalului Internaţional “Enescu şi muzica lumii” de la Sinaia. Formaţia este pregătită de maestrul Horia Andreescu şi a fost înfiinţată, alături de Orchestra Junior și Orchestra Română de Tineret, la iniţiativa violoncelistului și profesorului Marin Cazacu.

Orchestra este  alcătuită din tineri muzicieni cu vârste cuprinse între 16 si 20 de ani, selectaţi la nivel național și a fost invitată, initial, să concerteze la Sinaia, Bușteni, Câmpina, Brașov, Sibiu și București. Primele performanțe nu au întârziat să apară. Astfel, după pregătirile  de la Sinaia, Orchestra Romanian Sinfonietta  a  concertat la Ateneul Român, în cadrul Festivalului “Vară Magică“ în fiecare an, începând cu 2012.

În anii 2012, 2014 și 2017, orchestra a avut onoarea de a concerta alături de marea pianistă  Elisabeth Leonskaja. “Aproape incredibilă, cu totul spectaculoasă, s-a dovedit a fi evoluţia Orchestrei de tineret Sinfonietta, cea mai tânără orchestră a ţării, aflată în premieră absolută în peisajul vieţii noastre muzicale, ansamblu constituit sub conducerea dirijorului Horia Andreescu. Simfonia în sol minor de Mozartprima Simfonie de Beethoven,Simfonia copiilor de Leopold Mozart au fost prezentate la Sinaia şi Câmpina în spiritul acelui elan juvenil animat de o seducătoare candoare, de un entuziasm ce devine constructiv, ce aduce claritate şi strălucire timbrală”, scria criticul muzical Dumitru Avakian.

În 2015, a evoluat la Festivalul Young Euro Classics de la Berlin, iar în anul 2016 a participat la Festspiele Sudtirol Alto Adige Festival de la Dobbiacco ( Italia).

Abordarea unor capodopere din repertoriul clasic și romantic de către Orchestra Romanian Sinfonietta   a pornit din necesitatea apropierii tinerilor muzicieni români de marea muzică simfonică şi de la ideea de a-i uni  în cea mai impresionantă muncă de creaţie şi responsabilitate individuală şi colectivă.