Renata Gebe-Fugi

Renata Gebe-Fugi

Renáta Gebe-Fügi s-a născut în anul 1993, la Cluj-Napoca și a terminat studiile primare în 2012, la Colegiul de Muzică “Sigismund Toduță”, secția vioară, apoi a obținut licența la Academia de Muzică “Gheorghe Dima”, din orașul natal. În prezent, este studentă a aceleiași instituții, la secția canto, dar și violonistă a Operei Maghiare din Cluj-Napoca.

De la vârsta de 15 ani, Renáta studiază muzică veche la vioară. A frecventat cursurile de măiestrie ale lui Petr Zeifart (la Oradea/România, la Parma/Italia), Sophie Gent (Vannes/Franta), Bernhard Forck (Sund/Norvegia). A participat la numeroase concerte în Ungaria, Elveția, Cehia, Italia, cu Orchestra “Posticum Iuventutis Internationalis”.

În perioada studenției, cântând diferite opere la vioară, dorința de a cânta cu vocea, a devenit din ce în ce mai puternică. A început studiile în privat, apoi a urmat doi ani de învățământ la distanță. În anul 2016, a dat admitere la canto și a intrat cu nota maximă. Tot în acest an, a avut privilegiul de a cânta pe scena Operei Maghiare din Cluj-Napoca, la Gala Închiderii stagiunii “Concertul artiștilor tineri”.

Interesată de muzică barocă, Renáta a cântat la numeroase concerte cu formația “Quarto D’Oro și Fonte di Gioia” și cu orchestra barocă “Transylvania Galante” în cadrul Festivalului de Muzică Barocă ’La Stravaganza’. Primul rol cântat a fost “Ernestina” din opera L’occasione fa il ladro de G.Rossini (Premieră națională în 2017 Martie). În anul 2017 a câștigat premiul I la “Concursul de interpretare Mozart”.