Orchestra Națională de Tineret a Portugaliei

Orchestra Națională de Tineret a Portugaliei

Orchestra Națională de Tineret a Portugaliei (JOP) este o inițiativă a Orchestrei de Cameră Portugheze (OCP) și și-a făcut debutul în 2010, sub conducerea directorului artistic – maestrul și solistul Pedro Carneiro, împreună cu echipa OCP și cu sprijinul sponsorului Linklaters. Ansamblul este format din tineri selectați pentru excelență, talent și potential, cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani. Aceștia sunt pregătiți de către directorul artistic, muzicienii OCP și de către invitați.
JOP a aderat la Federația Europeană a Orchestrelor Naționale de Tineret (EFNYO) cu prilejul Adunării Generale care a avut loc la București, în 2013, iar doi ani mai târziu a găzduit acest eveniment la Biblioteca Națională din Lisabona, cu sprijinul DGArtes. De atunci, au avut loc mai multe schimburi de experineță cu orchestre similare din Austria, Spania, Franța, Italia, Irlanda, România și Finlanda, în cadrul programului MusXchange – finanțat de Uniunea Europeană.

Orchestra tinerilor portughezi este o prezență frecventă în “Zilele Muzicii” din Belém. În 2014 a participat la Festivalul de la Kassel – Germania, unde și-a făcut debutul internațional cu lucrări de João Madureira, Schumann și Ceaikovski. În anul următor se întorce la Kassel, dar ajunge și la Bernin, unde participă la Young Euro Classic, unul dintre cele mai importante evenimente la nivel internațional dedicate orchestrelor de tineret, care se desfășoară în legendarul Konzerghaus. Aici, interpretează în premieră mondială, sub bagheta maestrului Pedro Carneiro, piesa “Once again – Eternal Goodbyes”, pe care orchestra i-a comandat-o tânărului compozitor Pedro Lima Soarez.

În 2016, Orchestra Națională de Tineret a Portugaliei a urcat pe scena Festivalului Internațional “Vară Magică”, care a avut loc pe scena Ateneului Român din București, dar și la Festivalul “Enescu și muzica lumii”, care s-a desfășurat la Cazinoul din Sinaia, ambele prezențe fiind apreciate de către critici, dar și de public.

În 2017, revine pe scena Young Euro Classic cu o nouă premieră mondială comandată de JOP-OCP, creație a compozitoarei Mariana Vieira – Concert pentru oboi, clarinet, tuba, harpă, contrabass, marimba și orchestra. Concertul este înregistrat și transmis de către Deutschlandfunk Kultur și Antena 2.

Sursa: https://ocp.org.pt/