L’Ascension (Înălțarea), piesa orchestrală a compozitorului și organistului francez Olivier Messiaen, este o muzică de o frumusețe intensă, profund religioasă, de care vor avea parte spectatorii concertului Orchestrei Naționale de Tineret a Germaniei.
Lucrarea a fost compusă iniţial pentru orgă, iar apoi transcrisă pentru orchestră. Cele patru meditaţii simfonice beneficiază de sonorităţile unui ansamblu orchestral amplu. Prima parte este “Măreţia lui Hristos”, cu motto-ul „Tată, a sosit ceasul, glorifică-Ţi Fiul, ca Fiul să Te glorifice”. A doua mişcare este intitulată “Strigăte curate de bucurie ale unui suflet care râvneşte cerul”, a treia “Osanale de trâmbiţe, osanale de chimvale” iar cea de final “Rugăciunea lui Hristos înălţându-Se la Tatăl”.
Oliver Messiaen s-a născut în 1908 la Avignon, Franța și a murit la 84 de ani, la Paris. A fost unul dintre cei mai mediatizați compozitori ai vremii sale. În timpul Primului Război Mondial a fost pe front, unde a căzut prizonier, fiind închis într-un lagăr din Silezia. Acolo a compus una dintre cele mai populare lucrări ale sale “Cvartetul pentru sfârșitul timpului” pentru pian, vioară, violoncel și clarinet, piesă pe care a interpretat-o pentru prima oară chiar el, alături de alți muzicieni prizonieri.
După terminarea conflagrației, a devenit profesor de armonie la Conservatorul din Paris și organist la biserica La trinité, post pe care l-a deținut până la moarte. În Statele Unite s-a remarcat datorită simfoniei Turangalila, comandată de Filarmonica din Boston, piesă care durează o oră și jumătate. Muzica sa este foarte apreciată în special datorită ritmurilor și culorilor sale. Messiaen a studiat intens vechile ritmuri grecești, hindi și, în general, toate stilurile și formulele ritmice. De asemenea, era maestru în culorile muzicale. El susținea că vede culori atunci când compune, în sensul că le asocia cu diferite tonalități sau fragmente melodice.
Supranumit creator al serialismului total, Messiaen lasă o operă a unui mare şi inspirat inovator, captivat de muzicile şi ritmurile exotice, de cîntecul păsărilor, de influenţa simţurilor asupra culorii muzicale etc.
„Muzica, acest miracol divin, are uria;a forță de a purifica și spiritualiza omul”, credea Messiaen.