Don Quixote, al lui Richard Strauss, care va fi interpretat de Orchestra Națională de tineret a spaniei, este un poem bazat pe capodopera literară a lui Miguel de Cervantes, El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha.
Strauss, unul dintre cei mai importanți compozitori și dirijori germani, a compus această capodoperă pentru violoncel, viola și orchestra. Lucrarea, compusă la München în 1897, a primit subtitrarea “Phantastische Variationen Thema ritterlichen Charakters”, adică variante fantastice pe tema caracterului cavaleresc. Premiera a avut loc la Köln la 8 martie 1898. Piesa, care se desfășoară pe o durată de 45 de minute, este un studiu de caractere. Violoncelul solist, cu sonoritatea sa, întrupează personajul central, iar viola (ocazional clarinetul bas și tuba tenor), într-un spirit bucolic și malițios, personifică pe servitorul fidel Sancho Panza, scria Marcel Frandeș în LiterNet.ro. Practic, auditoriul este pus în faţa unei succesiuni schematice de scene sub forma a zece variaţiuni şi mai puţin în prezenţa unei naraţiuni. Sunt totuşi descrise muzical unele aventuri precum: lupta cu morile de vânt şi cu turma de oi sau zborul prin aer. Sunt utilizate astfel, unele efecte ale emisiei instrumentelor de suflat, din dorinţa de a imita behăitul oilor ori. În altă parte, un glissando descendent, realizat de harpă, sugerează muzical căzătura eroului de pe calul său.
Autorul lui Don Quixote s-a născut la Munchen, în urmă cu peste un secol și jumătate. De-a lungul timpului compune poeme simfonice, simfonii, opere și balete. Este muzicianul ale cărui turnee străbat nu doar Europa, ci și apele Atlanticului, pentru a dirija pe scena din New York.
Primele lui lucrări, Polca croitorilor și Cântec de Crăciun, au fost scrise sub influența lui Mendelssohn și Shumann. A urmat studii de filosofie, estetică și istoria artelor la Universitatea din Munchen. Urmează o viață încărcată de schimbări, de posturi, pornind de la cel de dirijor la Meiningen, unde i-a urmat lui Hans von Bulolw. 
Richard Strauss scrie poemele simfonice Don Juan, Moarte și transfigurație, Till Eulenspiegel, Don Quixote, Așa grăit-a Zarathustra ( cărui utilizare în filmul „2001: A Space Odyssey” (1968) îl transformă în compozitorul de muzică cel mai ușor de recunoscut) și O viață de erou ( cea din urmă fiind o autobiografie simfonică, în care măiestria coloritului orchestral, care îl caracteriza, a atins o adevărată culme). De-a lungul carierei, scrie Simfonia Apei și Simfonia Domestică, dar și 14 opere, printre care Salomeeea, Cavalerul rozelor, Electra, Ariadna pe Naxos, Femeia din umbră și Arabela. Pe lîngă acestea, mai crează Legenda lui Iosif și Frișca.
După Meinigen, pleacă în Italia, apoi dirijează la Munchen, de unde pleacă la Weimar. Bolnav, își întrerupe activitatea, pentru doar câteva luni și călătorește în Grecia și Italia. Revine pe scena festivalului de la Bayreuth, pentru a dirija Tannhauser, apoi se întoarce la Munchen, ca prim dirijor. În 1896, a efectuat un turneu la Moscova, Dusseldorf, Bruxelles, Liege și în alte orașe. În anul următor, a concertat la Amsterdam, Barcelona, Bruxelles, Londra și, pentru prima oară, la Paris. În 1898, a fost numit dirijor al Orchestrei Regale a Prusiei, la Berlin. Cum reputația internațională a compozitorului a început să capete amploare, în 1903, susține concerte în Anglia și Polonia. În anul următor, a întreprins primul turneu în America de Nord. În 1904, a dirijat la New York prima audiție cu „Simfonia domestică”.
Din acest moment, de-a lungul celei de-a doua jumătăți a existenței sale, s-a consacrat exclusiv teatrului muzical, gen pentru care a devenit compozitorul major al primei jumătăți a secolului al XX-lea. La 9 decembrie 1905, a fost prezentată opera „Salomeea” la Dresda, apoi la Praga, Berlin, Torino și Milano. Doi ani mai târziu, a condus la Opera Mare din Paris șase reprezentații cu „Salomeea”. Apoi, a susținut un turneu de concerte cu Filarmonica din Berlin prin Franța, Spania, Portugalia, Italia și în sudul Germaniei.
În 1908, a terminat opera „Elektra”, care a debutat la Dresda, urmând reprezentații la Berlin și Viena. A preluat conducerea concertelor simfonice ale capelei curții din Berlin pentru următorii zece ani. Câteva luni mai târziu, a fost numit director general al muzicii la Opera curții din Berlin. Strauss a devenit membru al Academiei de Arte din Berlin. „Cavalerul Rozelor” a fost lansat la 26 ianuarie 1911, la Dresda.
În timp ce „Elektra” atinsese o violență și o intensitate necunoscute până atunci în operă, odată cu „Cavalerul Rozelor” Strauss a reluat tradiția vieneză a operei de caracter, încercând să contureze un stil neobaroc. A apărut și prima biografie al lui Strauss de Max Steinitzer.
În 1919, Strauss a fost numit în conducerea artistică a Operei din Viena și a rămas aici până în 1925. În 1920, a susținut ultimul concert cu Orchestra de stat din Berlin. În anul următor, a făcut o călătorie în Ungaria și în România.
În 1922, a întreprins al doilea și ultimul turneu în America de Nord și a susținut concerte cu Orchestra filarmonică din New York și cu Orchestra din Philadelphia. Întors la Viena, a devenit membru de onoare al Filarmonicii din Viena. În anii următori, au urmat călătorii în Spania, Grecia, Italia.
Neobosit în creație, desăvârșit în meșteșug, cu sentimente curate, sigur de sine în viață, cu un stil personal și legat de epocă, Strauss a fost, în adevăratul înțeles al cuvântului, un compozitor german autentic, în perioada de tranziție a stilurilor și de prăbușire socială.
A murit la Garmisch-Partenkirchen, la 8 septembrie 1949.