Corul Bach din Brașov
Corul Bach din Brașov
Dirijor: Steffen Schlandt (Brașov)
Corul Bach din Braşov este corul bisericesc al comunităţii evanghelice şi a fost fondat în 1933 de cantorul acelei perioade, Victor Bickerich. Ansamblul a adus în premieră în România multe dintre operele lui Bach: Matthäuspassion (Patimile lui Hristos după Matei), Johannespassion (Patimile lui Hristos după Ioan) şi alte piese religioase, în special ale compozitorilor germani. În timp, corul a devenit unul de înaltă calitate şi a început să întreprindă turnee în străinătate.
Urmările războiului au slăbit în timp structura şi capacitatea corului Bach şi au trecut mulţi ani până când a putut susţine din nou concerte de proporţii.
Din 1965 Hans Eckart Schlandt a preluat conducerea corului. În această perioadă potrivnică muzicii religioase, el a reuşit să prezinte cu o uimitoare continuitate şi calitate marile oratorii şi pasiuni de Bach, Mozart, Brahms etc., să protejeze Biserica Neagră de regimul totalitar al vremii, transformând-o într-un refugiu muzical al libertăţii interioare.
În septembrie 2004, bagheta de dirijor a corului Bach i-a fost predată lui Steffen Schlandt, care a susţinut concerte în Biserica Negră, incluzând în repertoriu oratoriul „Mesia” de Händel, „Elias” de Mendelssohn, „Ultimele cuvinte ale Mântuitorului pe cruce” de Haydn şi Marea Misă Credo de Mozart.
Supunându-se imaginii noi a comunităţilor evanghelice din România şi implicit şi din Braşov, corul are şi el o structură multiconfesională, doar jumătate dintre membri aparţinând comunităţii. Cu toate acestea, diferenţele de limbă şi de confesiune au dat viaţă relaţiilor din cor şi au confirmat tradiţionalul schimb intercultural transilvănean.
Cu cei 40 de cântăreţi, corul poate cânta piese de mari proporţii, a capella sau cu acompaniament de orchestră. În decursul unui an corul participă la aproximativ zece servicii divine, iar pe lângă acestea se adaugă concertele mari de Crăciun, Paşti, Rusalii şi Duminica Morţilor.