Simfonia “Mathis der Maler “, una dintre cele mai cunoscute opere orchestrale ale compozitorului german Paul Hindemith, a fost inspirită de una dintre lucrările pictorului Matthias Grünewald, Altarul din Isenheim. Pictura este o lucrare complexă, din panouri care se deschid în multiple variante, fiecare dintre ele fiind o mișcare a piesei muzicale create de Hindemith.
Compozitor, violonist, dirijor, pedagog și teoretician muzical, Paul Hindemith a compus lucrarea în 1934, ca mișcări simfonice care ar putea servi ca interludii instrumentale în opera sa care era deja în stadii preliminare. Prima interpretare a fost prezentată, în același an, de Filarmonica din Berlin, condusă de dirijorul Wilhelm Furtwängler. Simfonia a fost bine primită la primele sale spectacole, dar Furtwängler s-a confruntat cu critici severe din partea guvernului nazist din cauza denunțării de partid a altor activități ale lui Hindemith, pe care le considerau ca fiind „degenerate” și „legate de evrei”. Într-un discurs ținut la Palatul Sporturilor din Berlin, ministrul propagandei, Joseph Goebbels, l-a denunțat public pe compozitor ca fiind “un producător atonal de zgomot.”
Totuși, controversa asupra lucrărilor sale a continuat, compozitorul intrând și ieșind din grațiile ierarhiei naziste. Ulterior, a emigrat în Elveția, a fost însărcinat de către autoritățile turce să reorganizeze educația muzicală din acestă țară, Conservatorul de Stat din Ankara datorând multe eforturilor sale. În 1940 emigrează în Statele Unite unde predă la Universitatea din Yale și ține prelegeri la Hardvard. Deși devine cetățean american, după război revine în Europa. Locuiește și predă la Universitatea din Zürich. Spre sfârșitul vieții se dedică mai mult activității de dirijor, făcând numeroase înregistrări, mare parte din propria muzică. În 1962 i se acordă Premiul Balzan. Compozitorul moare la Frankfurt am Main, la 68 de ani.
Cât despre artistul care l-a inspirat atât de puternic, pictorul Mathis, se știe destul de puține. Doar zece lucrări – câteva fiind formate din mai multe paneluri și 35 de desene, toate pe teme religioase, au supraviețuit până astăzi. Multe dintre ele au pierit în Marea Baltică, odată cu nava care le ducea spre Suedia, ca pradă de război.
Opera sa cea mai importantă rămâne Altarul din Isenheim, comandat cu jumătate de mileniu în urmă de mănăstirea Antoninilor din localitatea cu același nume, un sat situat în apropiere de Colmar. Ordinul, fondat în 1300, avea ca vocație îngrijirea bolnavilor atinși de “ focul sacru al Sfântului Anton“, o boală gravă în timpul Evului Mediu.
Altarul este considerat de către cercetători și critici drept o creație artistică sublimă, o icoană a civilizației occidentale, cum ar fi Mona Lisa a lui Leondardo da Vinci sau Capela Sixtină a lui Michelangelo.
Lucrarea a mai fost sursă de inspirație pentru Elias Canetti, laureat al Premiului Nobel, care și-a terminat lucrarea “Auto-da-Fe” la Viena, într-o încăpere acoperită cu reproduceri ale capodoperei, dar și pentru celebrul Pablo Picasso, pentru a complete o serie de desene în cerneală pe tema Răstignirii.