cine suntem
Lanto Communication
Lanto Communication a apărut acum aproape un deceniu. Încă de la început, inițiatorul său şi-a propus ca unic scop să arate lumii că România, prin tinerii ei, a păstrat intactă sclipirea diamantină a geniului muzical al locuitorilor acestor locuri străvechi.
Descoperirea valorilor, validarea lor pe scenele autohtone și apoi pe cele ale lumii, presupune nu doar determinare, ci și susținere temeinică. Cheia succesului o constituie încrederea și parteneriatul, eforturile concertate fiind dătătoare, după multă muncă, de satisfacții care fac uitate asperitățile drumului parcurs.
Apariția Asociației Lanto Magia Muzicii a adus un spor substanțial de calitate și a înlesnit crearea unor parteneriate benefice culturii naționale. Asocierile cu mediul de afaceri, cu entități instituționale – fie ele locale sau guvernamentale, în cele din urmă cu oameni care au același scop al promovării binelui și frumosului, au adus tuturor celor implicați notorietate și respect.
Proiectele artistice ale Lanto Communication și Lanto Magia Muzicii constituie, în egală măsură, garanția unui act artistic de calitate, dar și a unei vizibilități social-culturale și comunitare ridicate.
Prin modul constant în care și-au onorat parteneriatele, prin faptul că nu au abdicat niciodată de la principiile promovării artei veritabile, de înaltă ținută, prin amploarea proiectelor care angrenează constant cele mai mari efective artistice ale tinerilor generații de muzicieni din România și din alte țări ale Europei, Lanto Communication și Lanto Magia Muzicii au demonstrat că își onorează partenerii și constituie o garanție pentru rezultatele obținute de-a lungul timpului.
Booking National &
International
Solistice / Comerciale / Orchestrale
Organizare Evenimente
& Concerte
Publice / Private / Corporate
Producție Evenimente
& Concerte
Istoric în cifre
Peste 100 de concerte organizate inca din decembrie 2011
Evenimentele muzicale au totalizat peste 200 de ore de interpretare
Spectatorilor le-au fost oferite peste 440 de lucrari clasice
Mai mult de 6.000 de instrumentiști au făcut parte din orchestrele și ansamblurile participante la concertele
organizate de Lanto
Peste 150 de soliști au urcat pe scenă, printre aceștia numărându-se mari nume ale muzicii clasice mondiale, precum Elisabeth Leonskaja, Elena Bashkirova Barenboim, Peter Sadlo, Alexandru Tomescu, Cristoph Sietzen, Emmanuel Sejourne, Bogdan Băcanu, Emiko Uchiyama, Vladi Petrov, Liviu Prunaru, Valentina Sviatlovskaia, Marin Cazacu, Ștefan Cazacu, Gabriel Croitoru, Maruxa Llorente, Florin Niculescu, Mihaela Ursuleasa, etc.
Peste 60.000 de spectatori s-au bucurat de calitatea și rafinamentul muzicii clasice.
Serviciile noastre
parteneriate benefice culturii naționale
Organizare Evenimente
Publice
Organizare Evenimente
Private
Organizare Evenimente
Corporate
Producție Evenimente
Producție Concerte
Booking-uri Solistice / Comerciale / Orchestrale
ECHIPA
LANTO COMMUNICATION
DORIN
IONIȚĂ
Director General
CARMEN
MIHAI
Manager
GABI
STĂNESCU
Director Artistic Serate Muzicale
ADRIAN
ALDEA
Colaborator
Testimoniale
Opinii memorabile
Prof. Mircea Gheordunescu
Aceasta poveste a inceput in 2008, dupa festivalul de la Sinaia, cand o pronie artistica fericita a reunit harul a trei oameni: maestrul baghetei Cristian Mandeal, maestrul arcusului Marin Cazacu si un vizionar meloman, Dorin Ionita, de la Lanto Communication, entuziast si pragmatic organizator. Vraja s-a materializat in aparitia si deplina afirmare a Orchestrei Romane de Tineret, a orchestrei Concertissimo condusa de maestrul Horia Andreescu, continuand cu superbele concerte “Iarna Magica”, “Primavara Magica”, participarea la Festivalul International George Enescu si culminand cu triumfalele turnee din Italia si mai recent Germania. Aceste evenimente s-au completat cu recitaluri ale unor mari artisti ai unor instrumente mai putin explorate, ca marimba, oboi, harpa, percutie, concertul de record in Guiness Book al celor 100 de violoncele, precim si inalte manifestari camerale, unde valoarea artistilor este cea mai incercata.
Valentin Gheorghiu
Muzician, Pianist și Compozitor
Concertele Festivalului International Vara Magica
, organizate de Lanto Communication, au fost, inca de la inceput, evenimente deosebite si au interesat mult publicul nostru, prin felul cum au fost organizate ca adevarate sarbatori muzicale cu programe atractive si, nu in ultimul rand, cu artisti recunoscuti. Personal am participat la aceste evenimente si am simtit, alaturi de colaboratorii mei dragi, o fraternizare cu publicul ce umplea sala asa incat am simtit cu totii placerea de a face muzica. Felicit din inima aceasta initiativa si ma bucur mult de succesul ei.
Prof. univ. dr. Grigore Constantinescu
Preşedintele Uniunii Criticilor Muzicali din România
După spusele marelui compozitor Tudor Ciortea, spațiul liber dintre stagiuni era numit «libertatea de vară». Pentru melomanii bucureșteni, în aceste popasuri liniștea se așternea asupra sălilor de concerte, fără ca prin aceasta să le poată oferi vreo bucurie. Cu ceva timp în urmă, au apărut concertele organizate de LANTO COMMUNICATION, aducând numeroase motive de mulțumire pentru cei dornici să asculte, fără întrerupere, concerte la Ateneul Român. Inițiativa organizării, repertoriului şi invitării muzicienilor români din ţară şi din lumea muzicală internaţională aparţine domnului Dorin Ioniţă, personalitate managerială capabilă a da viaţă unei idei, de a găsi argumente şi soluţii pentru ca serile de vară să «sune bine». Urmările sunt cunoscute, iar aplauzele continuă să răsune, fără vreo întrerupere sub cupola Ateneului, dincolo de reperele anotimpurilor.