CÂNTECUL PRIVIGHETORII, UNA DINTRE CELE MAI FRUMOASE POVESTIRI ALE LUI ANDERSON, TRANSFORMATĂ ÎNTR-UN SUPERB POEM SIMFONIC

“Le chant du Rossignol” sau Cântecul Privighetorii este un poem simfonic în trei părți, pe care Igor Stravinsky l-a adaptat pentru Baletele Rusești în 1917, după opera sa Privighetoarea, creată cu trei ani în urmă. Inspirată din povestea lui Andersen, “Privighetoarea și împăratul chinez”, opera fusese începută din 1908, iar debutul ei a avut un succes moderat, din cauza nepotrivirii dintre prima parte și următoarele două.

Compozitorul a întrerupt lucrul la această operă când celebrul impresar Serghei Daighilev i-a comandat primul său balet, „Pasărea de foc”. După alte două succese, cu Petruska și Sărbătoarea primăverii, “Teatrul liber” din Moscova a i-a cerut să termine opera însă, până să se ajungă la un acord asupra formei finale, instituția rusă a dat faliment.

Poemul a fost prezentat mai întâi în concert la Genova în 1919. Publicul, care nu ascultase încă “Sărbătoarea primăverii”, s-a împărțit. Unii erau șocați de disonanțe și de caracterul novator, în timp  ce alții strigau “Trăiască Stravinsky, trăiască Dadaismul !”

 

Câțiva ani mai târziu, Daghilev a pus în scenă baletul, cu costumele și decorurile semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai străluciți reprezentanți ai artei secolului XX-lea și, totodată, unul dintre principalii inițiatori ai artei moderne. Coregrafia i-a aparținut lui Léonide Massine, creatorul primului balet simfonic din lume. Spectacolul a avut premiera în februarie 1920, la Opera din Paris. Baletul a căpătat, cinci ani mai târziu, o nouă coregrafie, semnată de George Balanchine, decorurile și  costumele fiind tot ale lui Matisse. Este momentul în care Stravinsky îl întâlnește pe Balanchine, care va deveni cel mai important partener creativ al său.

Costum creat de Matisse la comanda lui Diaghilev

Compozitorul a început această primă operă a sa pe un libret scris de el însuşi şi de prietenul lui Stepan Mitousov. I-a arătat schiţele profesorului său, Nikolai Rimski-Korsakov, care l-a încurajat să continue.

Stravinski a întrerupt lucrul la operă când Diaghilev i-a comandat primul său balet, Pasărea de foc.

Costum de mandarin de Matisse

În 1913, după alte două succese, cu Petruşka în 1911, şi Sărbătoarea primăveriiTeatrul liber din Moscova i-a cerut să termine compunerea operei. Conştient că stilul său componistic se schimbase, Stravinsky a încercat să îi facă să accepte primul act ca o operă completă. A fost refuzat, ceea ce l-a determinat să transforme actul I în prolog, justificând astfel diferenţele de stil. Numai că, atunci când compozitorul a terminat opera, Teatrul liber a dat faliment. Autorul a acceptat ideea lui Diaghilev de a o pune în scenă la Opera din Paris, în regia lui Pierre Monteux, cu decorurile şi costumele pictorului rus Alexandre Benois. La ideea lui Diaghilev, cântăreţii erau în fosă, fiind “jucaţi” pe scenă de dansatori.

Versiunea semnată de Milicent Hodson şi Kenneth Archer după coregrafia lui Balanchine

Poemul simfonic s-a născut, deci, în 1917, când Diaghilev, aşa cum făcuse şi cu Marius Petipa pentru baletele lui Ceaikovski, i-a sugerat compozitorului un timeing precis al diverselor părţi ale baletului. Miticul impresar fusese impresionat de futurismul italian, cu formele colorate în mişcare, concepute de Giacomo Balla, şi de aranjamentul coregrafic din Foc de artificii, o scurtă compoziţie orchestrală tot de Stravinsky.

Costum de războinic semnat de Matisse

Poemul a fost prezentat mai întâi în concert, în decembrie 1919, la Genova, sub bagheta lui Ernest Ansermet. Publicul genovez, care nu ascultase încă Sărbătoarea primăverii, a fost împărţit. Unii erau şocaţi de disonanţe şi de caracterul novator al lucrării, alţii strigau “Trăiască Stravinsky, trăiască Dadaismul!”.

Diaghilev a comandat o primă versiune a decorurilor şi costumelor pentru Cântecul Privighetorii lui Fortunato Depero, care însă, din mai multe motive, n-au mai văzut debutul.

Costume create de Matisse

Câţiva ani mai târziu, s-a hotărât să pună în scenă baletul, dar cu costumele şi decorurile semnate de Matisse şi în coregrafia lui Massine. Spectacolul a avut premiera în februarie 1920 la Opera din Paris, cu Tamara Karsavina, Lydia Sokolova şi Stanislas Idzikowski. În sfârşit, reluarea din 1925, tot cu decorurile şi costumele lui Matisse, a avut o nouă coregrafie, semnată de George Balanchine, protagonistă fiind Alicia Markova.

Această versiune a fost reconstituită în 2000 de Milicent Hodson şi Kenneth Archer pentru Baletele din Montecarlo.

Serghei Diaghilev şi Igor Stravinsky

Când în 1925, Diaghilev i-a încredinţat lui George Balanchine noua coregrafie la Cântecul Privighetorii, coregraful imigrase de puţină vreme în Occident. Cu un an înainte părăsise Petrogradul abia ieşit din războiul civil şi traversat de profunde tensiuni artistice ale avangardei. Balanchine, ca dansator, participase la o montare a operei Privighetoarea, regizată de Vsevolod Meierhold, în care cântăreţii erau aşezaţi pe bănci, înconjuraţi de dansatori.

În 1925, Balanchine era încă legat de avangardismul în care se formase, Stravinsky se îndreptase deja către neoclasicismul pe care avea să-l dezvolte în a doua parte a anilor ’20 şi nu era foarte convins de ideea lui Diaghilev. Întâlnirea lor a fost totuşi începutul unei relaţii ce avea să se transforme într-o lungă şi fructuoasă colaborare între coregraf şi muzician, continuată cu Apollo şi apoi cu marea stagiune de la New York City Ballet.

 

Lasă un răspuns