VARA MAGICA 2012

separator lanto

LIVIU PRUNARU SI INVITATII SAI - 08 AUGUST

Impresionant, prin semnificatie si realizare, este proiectul celui de al patrulea concert oferit de festivalul de vara ce se desfasoara in fiecare seara de miercuri la Ateneul Roman. Revenit in tara la invitatia asociatiei Lanto Communication, violonistul Liviu Prunaru, a oferit publicului un program realizat sub arcada generica „...si invitatii sai”. Ar fi putut sa gandeasca derularea muzicala in formula de recital, ceea ce oricum interesa auditorii. Preferinta pentru ceva mai putin obisnuit atrage atentia pe doua planuri - muzica ascultata si interpretii alesi. Se justifica astfel asertiunea cuvantului introductiv rostit de violoncelistul Marin Cazacu, care considera ca el ar fi, din cei noua interpreti, singurul...localnic.

Muzicieni romani de „raspandire internationala si nationala”

Un ansamblu alcatuit din muzicieni romani de „raspandire internationala si nationala” a sustinut dialogul cu publicul bucurestean. Enumerarea ne convinge: Valentina Prunaru si Liviu Prunaru, violonisti – Olanda, Maruxa Llorente, pian si Cristian Ifrim, viola – Spania, Dorin Marc, contrabas – Germania, Cristian Andris, viola – Elvetia, Rafael Butaru – Cluj, Roxana Oprea – Targu Mures, ambii la primul pupitru in Orchestra Romana de Tineret.

Neindoios, dupa opinia celor care doresc sa cante muzica de camera pentru ansambluri mari, calitatea de performanta conditioneaza executia, reunirea tuturor intr-un program fiind garantata de experienta individuala a fiecaruia. Ceea ce am ascultat nu avea cum sa reprezinte rezultatul unei perioade de repetitii de asamblare, ci rodul consensului virtuoz apropiat de sustinerea concertului, privind unitatea intregului discurs, sunetul, frazarea, structurarea replicilor, ritmica, arhitectonica formei si soliditatea tempourilor.

Ce s-a ales pentru acest concert? Liviu Prunaru a propus, partenerii sai de pretutindeni au acceptat, sa se prezinte muzica romantica. In prima auditie romaneasca, Octetul in si bemol major de Max Bruch s-au cucerit ascultatorii prin generozitatea tematicii, fantezia atragatoare a discursului accesibil, cu o factura camerala abil orchestrata, capabila sa valorifice componentele unui ansamblu de coarde concertant. Sub dominanta violonisticii lui Liviu Prunaru, de un lirism uneori eroic in expresie, fiecare componenta se remarca, fie cea a violelor, cu nuanta coloristica vocala, fie contrabasul, ca resoneur, fie impulsiv romantica la violoncel. De-a lungul muzicii acestui octet, recunoastem latura expresiv-stilistica meridionala a muzicii austro-germane, in care, fara a fi un epigon, Max Bruch se invecineaza cu Brahms sau Schumann, in pagini poetice emotionante, valorificate prin alternantele de grup cu solourile.

Mai cunoscut prin factura ce apropie muzica de camera cu cea simfonica, Cvintetul cu pian nr. 2 op. 31 in la major de Antonin Dvorak a continuat interesul capodoperei de gen audiate anterior, semnate de Schumann. Diversitatea complementara a sectiunilor ce alcatuiesc aceasta opera camerala corespunde facturii mozaicate la care colaboreaza comentariul pianistic ce incita in replici viorile, viola si violoncelul, obtinand astfel rezultatul dorit al unei conversatii sonore. Binomul cameral romantic a avut succesul scontat exact datorita valorii proiectului initial. Cel ce castiga este desigur amatorul de eveniment muzical, cel care poate recunoaste momentul „magic”, in arta muzicienilor veniti, sub cupola Ateneului Roman, sa ne daruiasca prinosul maiestriei lor.

Grigore Constantinescu

 

05 afis magic summer 2012
separator lanto