VARA MAGICA 2012

separator lanto

MIHAELA MARTIN, FRANS HELMERSON SI INVITATA STELUTA RADU - 15 AUGUST

Trebuie sa recunoastem, prospectarea derularii programelor de concerte de catre asociatia Lanto Communication, pentru rastimpul estival intitulat „Magic Summer”, a depasit din nou asteptarile noastre prin continut si participari. Formulele alese si atractivitatea de calitate o demonstreaza cu prisosinta. Remarcam impresia deosebita lasata de grupul de interpreti invitati de violonistul Liviu Prunaru, intr-un concert anterior, de ansambluri camerale.

Concert cameral in casa muzicii

Se continua aceasta varianta si prin prezenta pe podiumul Ateneului Roman a celor doi oaspeti din Germania, miercuri 15 august, violonista Mihaela Martin si partenerul ei, de viata si profesiune, violoncelistul Frans Helmerson. Cei doi artisti sunt apreciati de publicul romanesc de-a lungul realizarilor solistice din stagiunile orchestrelor noastre.

Din aceasta perspectiva, am fi putut gandi doar la o reintalnire cu valente pozitive. Dorinta lor a fost insa de a ne surprinde si prin ceea ce canta. Este vorba de lucrari de „duo”, in care vioara dialogheaza cu violoncelul, sub semnul armonios al familiei artistice, imbinand abilitati si preferinte comune. Delicata ca imagine sonora, piesa de Duo apartinand clasicului Josef Haydn este tipica pentru eleganta cu care se desfasurau, in lumea vieneza a secolului XVIII, intalnirile numite „Hus Musik”, cu replici, snoave, clipe de tandrete schimbate intre participanti.

Cuplul Martin-Helmerson a ales din Haydn o muzica amprentata de spiritul epocii, pe care nu am impresia ca o stia cineva din public. Pentru Zoltan Kodaly, atitudinea interpretilor a fost alta, deoarece ne-au daruit un Duo op. 7 total necunoscut noua, semnat de un compozitor aproape uitat, al secolului trecut. Prospetimea ritmicii si motivicii, originalitatea scriiturii instrumentale si a dialogului ne arata ca, adesea, descoperirile pot fi de substanta, ceea ce a fost si cazul acestei muzici. Reveneam, in partea a doua, la muzica de camera vieneza, sub lumina romantismului schubertian reflectat de Trio nr. 2 op. 99 in Si bmol major. Invitata cuplului din Germania a fost o maestra - pianista Steluta Radu - care, impreuna cu partenerii, a slujit dezinvolt o capodopera ce-si asteapta uneori sansa de a fi reascultata. Jocul replicilor, trecand pe rand la un violoncel liric, la vioara stralucitoare, primea nuantarea perlata a sunetelor pianului, determinand raspunsul entuziast al melomanilor. In acest final, maiestria celor trei interpreti s-a conjugat cu rememorarea melodiilor, in asa fel incat multumirea intelectualului rasplatea nivelul de exceptie al interpretarii.

Ateneul Roman a gazduit, de-a lungul istoriei sale, concerte fara numar in care nobletea purta semnul distinctiv al artei muzicale. Seara petrecuta in casa muzicii a reconfirmat aceasta vocatie culturala, caci viata Mihaelei Martin si a Stelutei Radu a avut aici multe victorii de care ne-am amintit si acum, in compania lui Frans Helmerson.

Grigore Constantinescu

 

04 afis magic summer 2012
separator lanto